Uncategorized

Gânduri pentru puștoaica mea

Habar n-am când a trecut timpul și, sinceră să fiu, nici nu am de gând să-l întreb 😁. Dacă îi pun prea multe întrebări, mă va întreba cine sunt EU…
Te privesc zi de zi și mă minunez.
Ești TU…
Până nu de mult te lipeai de mine ca un scai, iar eu aveam nevoie de un moment de respiro.
Azi, vremurile s-au schimbat.
Da, știu. Pleci în vacanță. A naibii să fiu
dacă sunt pregătită să te văd plecând. M-am gândit mult la această clipă, dar una e să te gândești și alta este să dai nas în nas cu realitatea.
Dacă ți-aș spune că îmi vei lipsi îmi vei zice:
-Știu, mamă!
Încă de când erai o mogâldeață îmi plăcea să-ți strecor o scrisoare în bagaj, iar azi simt că trebuie să-ți scriu din nou.

Puștoaico,

Întotdeauna după plecarea ta, casa e goală.
Intru în camera ta, o aerisesc, mă așez pe patul tău și stau câteva minute, încercând să-mi amintesc clipele pe care le-am petrecut împreună în ultimele luni. Te aud cum râzi, oglinda îmi amintește de chipul tău, cel pe care-l privești zi de zi…. Cămașa de pe spătarul scaunului îmi amintește cum te duc zilnic la școală și îți spun:
-Să ai o zi așa cum ești tu, magnifică!
Hmm, cărțile sunt aranjate atât de perfect încât simt nevoia să le deranjez puțin, așa vei ști că am fost în camera ta 😂.
Simt nevoia să-ți spun că ți-am scos din bagaj rochia învechită și i-am făcut loc alteia noi.
Da, ști rochia cea albă pe care o admirai în vitrină, acum este in bagajul tău. Ți-am pus și eșarfa mea, poate vei avea nevoie de ea.
Nu mă aștept să mă suni zi de zi, dar sper să nu mergi la culcare fără să-mi spui noapte bună, altfel voi sta până târziu tot așteptând, iar dimineața voi fi adormita companiei 😂😂😂…
Dacă îți trece prin cap să faci lucruri prostești sună-mă înainte, poate am câteva idei bune… Și eu am fost de vârsta ta, mai am ceva experiență, are nevoie de un update, dar în rest încă e acolo 😁.
Dacă întâmplător vei întâlni un băiat care va încerca să te vrăjească, nu uita, Alba ca Zăpada este o poveste frumoasă pentru copii.… Nu râde, că te observ!
Ai crescut, nu mai ești mică, dar nici mare nu ești, prefer să te previn decât să-mi spui:
-Mama, nu mi-ai spus…
Tu pe unde vei trece, eu am trecut.
Știu, aceleași sfaturi, alte vremuri.
Nu încerca să trăiești altă vârstă decât cea pe care-o ai. Este sfatul pe care ți-l dau din toată inima.
Aș mai avea multe de adăugat, dar e și mâine o zi. Așa că, dacă îți va fi dor de alte câteva rânduri, le vei găsi în buzunarul din dreapta.
Te iubesc, puștoaico, indiferent unde ai fi tu, indiferent unde aș fi eu!

Have fun!

Please follow and like us:

Facebook Comments

9 Comments

  • natalielise

    Awesome blog! Do you have any helpful hints for aspiring writers?
    I’m planning to start my own blog soon but I’m a little lost on everything.
    Would you advise starting with a free platform like WordPress or go for a paid option? There are so many
    choices out there that I’m completely overwhelmed ..
    Any ideas? Bless you! plenty of fish natalielise

  • plenty of fish dating site

    I do not know whether it’s just me or if perhaps everyone else
    encountering issues with your blog. It seems like some of
    the text in your posts are running off the screen. Can someone else please provide feedback and let
    me know if this is happening to them as well? This might be a problem with my browser because I’ve had this happen previously.
    Thanks

  • plenty of fish dating site

    Excellent post. I was checking continuously this blog and
    I am inspired! Extremely helpful info specifically
    the closing section 🙂 I maintain such info
    a lot. I was seeking this particular info for a very long time.
    Thank you and good luck.

  • plenty of fish dating site

    I have been browsing online greater than 3 hours these days,
    but I by no means discovered any attention-grabbing article like yours.
    It is pretty worth sufficient for me. In my
    opinion, if all site owners and bloggers made good content
    material as you did, the internet will probably be much
    more helpful than ever before.

Lasă un răspuns

error

Dacă-ți place acest articol, distribuie-l și prietenilor tăi

Facebook
Instagram