Mi-am permis să citesc și ieri și azi comentariile de la acest articol:     „CJSU … a decis! Sunt necesare noi documente pentru deplasări, pe lângă declarația pe proprie răspundere”.    Frate zici că era răscoala din 1784, „Rascoala lui Horea, Cloșca și Crișan”. Dacă atunci au luptat împotriva constrângerilor feudale la care erau supuși, acum ne luptăm pentru câteva documente în plus.    Când veți înțelege că în joc este viața voastra, viața copilului vostru, a părintelui vostru?    Suntem dependenți de telefoane, s-avem pardon, mergem cu telefonul peste tot. O parte din noi și la baie să nu care cumva să pierdem rândul 😂.    Reușim să facem…

Printre zecile de gânduri, unul mic se răstește  la mine:    „Ai uitat    Ai uitat    Ai uitat…” îmi spune îmbufnat.    „Stai așa, despre ce vorbești?”    „Acum te prefaci că nici nu-ți amintești.”    Preț de o secundă încerc să-mi aliniez gândurile, așa, în sir indian. Poate, poate mă luminez și eu și descopăr ce Mama Căpșunii am uitat.    Privesc în jurul meu. O liniște nebună, ea încă dormea…    Cobor scările. La bucătărie, două prăjiturile mă priveau dornice să le gust, îmi venea să le spun: „HO, nebunelor! Unde atâta grabă? 😂   Dar îmi văd de drumul meu până când dau nas în nas cu…

Dragul meu, Ți-aș dărui puțină fericire, dar azi e prea târziu pentru noi. Doamne… Ce proaste alegeri am făcut! Și pentru ce? Uneori, între noi a fost un zid de care te-ai lovit de atâtea ori, iar eu eram neputincioasă să-ți observ rănile. Nu m-am gândit nici pentru o clipă la cum te simți. Am fost indiferentă la durerea ta. Oare m-ai putea ierta? Mi-a trebuit ceva timp să accept că te iubesc dincolo de tot și de toate. Târziu. Știu… Iubirea nu este un motiv să tolerezi un asemenea comportament. Te-a rănit răceală mea. Te-au rănit cuvintele mele… Ce fel de om sunt să alung iubirea? Ce fel de…

Dăcă sufletul tău S-ar asemăna Cu o dimineață de noiembrie Ar fi rece. Zgomotul pașilor mei Acoperă tăcerea ta întunecată. Aș spune că nu e nimic ieșit din tipar, Dar ar fi o minciună pe care Noi doi nu ne-o permitem. Așa că îndrăznesc să te întreb: Care dintre noi achită nota Pentru faptele noastre? Dacă sufletul meu S-ar asemăna Cu o dimineața de noiembrie Ar fi întunecat. Și poate că întunericul Nu mă sperie atât de mult, Dar nu pot să nu mă întreb: Cum pot fi pereche Un suflet rece Și altul negru? Dacă strigătul meu Nu-l auzi Atunci când am nevoie de tine Degeaba mai vi. Când…

Ce faci Când eu nu sunt lângă tine, Iar patul e gol Ca și sufletul tău? Ce faci Când eu îți scriu Și aștept zeci de minute Pentru două cuvinte tăcute? Ce faci Când nu mai suntem noi, Iar noaptea rece îți mângâie Umerii goi? Ce faci Când pentru o clipă Îmi este dor de noi, Dar nu pot da timpul înapoi? Ce faci? Mă întrebi ce fac? Stau într-un colț Uitat de tine, uitat de noi, Uitat de amândoi. Mă întrebi ce fac? Oare chiar nu ști Că ceea ce simt Nu se șterge într-o zi? În sufletul meu E mai întuneric ca afară, Dar tu vezi Doar lumina…

A ales să poarte o mască, să-și ascundă lacrimile… apoi a plecat. Locul ei nu mai era acolo. Cuvintele lui erau doar cuvinte și atât. Minciunile erau atât de frumos împachetate încât cadourile lui Moș Crăciun erau jalnice. El chiar credea că ea nu știe adevărul? Știa demult că nu mai erau „ei”, ci ea, el și cealaltă femeie. Cealaltă femeie făcea parte din viața lui, ea împărțea aceleași pat cu el. Era ceva de genul: Sute de kilometri distanță teoretic, practic, îi simțea respirația. În miez de noapte se ascundea de ea, încercând să-i scrie celeilalte, iar atunci când îl întreba ce face îi zicea sec: -Ah, un coleg…

Tu, Ana! Soțul ăsta al meu nu face nimic toată ziua. Nu mai știu ce să mă fac cu el.    -Pune-l la lucru.    -Nu vrea, că doar am încercat.    -Atunci stai și tu.    -Și cine face treaba în casă?    -Dacă lui nu îi pasă, ție de ce ți-ar păsa.    -O, că bine zici! Și apoi ce mă sfătuiești, totuși, să fac?    -Uite, când ajungi acasă vaită-te că te ia un junghi de nu te poți mișca și așează-te liniștită. După, dacă ai nevoie să faci ceva, să nu care cumva să te pună Dumnezeu să te miști, strigă-l pe el.    -Bine, bine,…

Printre amintirile de azi este și el, este și fostul. Pe atunci Haki era doar un pui. Și, oricât de mult aș iubi prezentul, aș minți dacă aș spune că trecutul nu a fost grozav. Astăzi, Facebook m-a dus cu gândul la trecut, la diminețile în care era mai matinal ca mine… Îi auzeam doar pașii prin bucătărie, aroma de cafea pătrundea prin gaura cheii, iar când considera el că trebuia să mă trezească auzeam vocea sa. Eu mă cuibăream ca o copilă sub pătura caldă, încercând să mă ascund, dorind să mă caute ☺. Mă găsea de fiecare dată. Astăzi, diminețile sunt altfel… Dacă m-ar întreba cineva ce le…

Azi dimineaţă am simţit prima adiere de vânt de toamnă. Zâmbeam, îmi aminteam de copilărie, îmi aminteam de prima zi de toamnă, pe când eram o puştoaică… Bunicul se trezise într-o dimineaţă cu noaptea în cap, deschise uşa camerei şi îmi şoptise la ureche: -E prima zi de toamnă, n-ai să mă crezi, trezeşte-te! Te aştept la colţul de stradă, pe băncuţă, acolo unde toamna se odihneşte un minut. Să nu întârzii, sunt prea bătrân să vin după tine din nou! Pe întuneric căutam o hăinuţă, încercând să nu o trezesc pe bunica care s-ar supăra foc dacă ar ştii că bunicul mă trezeşte cu noaptea în cap. Păşesc pe…

   Ne-am trezit puțin după ora 8, micul dejun în grabă, traficul mai ceva ca sarmalele în oala de lut a bunicii… Dar noi eram un zâmbet, de parcă prima zi de liceu era biletul câștigător sau tarta bunicii cu fructe.    Ajungem în 15 minute, loc de parcare doar în povești. Ne învârtim noi alte 10 minute până când îi zic pistruiatei să coboare dacă vrea,  măcar una din noi să fie prezentă 😂.    În spate, un taximetrist mă claxonează de zici că arde undeva iar el stinge focul.    Trec peste, că doar nu era să mă enervez în prima zi de liceu a pistruiatei, să-mi stric…