A ales să poarte o mască, să-și ascundă lacrimile… apoi a plecat. Locul ei nu mai era acolo. Cuvintele lui erau doar cuvinte și atât. Minciunile erau atât de frumos împachetate încât cadourile lui Moș Crăciun erau jalnice. El chiar credea că ea nu știe adevărul? Știa demult că nu mai erau „ei”, ci ea, el și cealaltă femeie. Cealaltă femeie făcea parte din viața lui, ea împărțea aceleași pat cu el. Era ceva de genul: Sute de kilometri distanță teoretic, practic, îi simțea respirația. În miez de noapte se ascundea de ea, încercând să-i scrie celeilalte, iar atunci când îl întreba ce face îi zicea sec: -Ah, un coleg…
