Prima zi de liceu, o adevărată distracție… 😂

   Ne-am trezit puțin după ora 8, micul dejun în grabă, traficul mai ceva ca sarmalele în oala de lut a bunicii… Dar noi eram un zâmbet, de parcă prima zi de liceu era biletul câștigător sau tarta bunicii cu fructe.
   Ajungem în 15 minute, loc de parcare doar în povești. Ne învârtim noi alte 10 minute până când îi zic pistruiatei să coboare dacă vrea,  măcar una din noi să fie prezentă 😂.
   În spate, un taximetrist mă claxonează de zici că arde undeva iar el stinge focul.
   Trec peste, că doar nu era să mă enervez în prima zi de liceu a pistruiatei, să-mi stric vibe-ul.
   Eu mai fac două, trei ture până îmi vine ideea să parchez la câteva sute de metri de școală și să o iau pe jos.
   În curtea școlii, o nebunie totală…
   N-o căuta acu’ în carul cu fân, Ano!
   O sun, că doar nu mă apuc de căutat în mulțime. Oare ce mă așteptam? Să și răspundă la ce galagie era?
  La un moment dat îmi vine ideea să pozez colțul clădirii unde eram și să îi trimit fotografia pe WhatsApp.
   Miracol, observă poza și îmi scrie!
   „Stai acolo, nu te mișca vin după tine.”
   De parcă eu eram copilul 😂.
   Discursul a ținut puțin peste o oră, timp în care am salutat timidă câteva persoane, am pus câteva întrebări de genul: „Nu ați văzut-o pe Andreea?” și am stat cuminte așteptând-o.
   Apare într-un târziu, la fel de grăbită, mă ia de mână și acu să te ții, de parcă intrarea în școală era o ușă magică care dispărea în câteva secunde dacă nu ne grăbeam.
   Eu țin pasul cu ea. Mai suplă de felul meu mă strecor cu ușurință. Ea era în față și mă ținea de mână exact ca pe un copil pe care nu doreai să-l pierzi.
   Un sentiment placut, prea plăcut, vorba bunicii.
   Urcăm scările în grabă. În fața clasei, părinții vrând să imortalizeze momentul care mai de care, eu precis le-am stricat peisajul, dar ce era sa fac? Eram lipită de fiica mea ca un scai și nu aveam de gând să o las de mână.
   Își alege o bancă,se așează, eu mai fac câțiva pași și mă așez lângă fereastră. Clasa a devenit un spațiu neîncăpător, că de zgomot nu mai vorbesc, până la apariția dirigintei, când toata lumea parcă a amuțit.
   O doamnă extrem de plăcută și-a făcut apariția. Copiii o priveau timizi. La un moment dat, fiica mea, , se tot învârtea pe scaun, uitându-se când pe banca, când sub bancă… căuta ceva.
   Eu o priveam gandindu-mă: Acu’ o apucă și pe ea să nu stea locului puțin, când a apărut diriginta, măi să fie!
   Nici eu nu mă pot abține și îi fac semn, ceva de genul: Ce tot cauți?
   Ea mă privește mirată, ba chiar mă studiază. De unde era să știu că ea se uita după buchetul de flori pe care noi, ca două grăbite, îl uitasem pe masă. Că doar nu sunt de meserie ghicitoare!
   Câteva minute stă liniștită, până când iar se apucă de căutat. Îi dădea cu virgulă… unde sunt florile?
   Îmi scrie:
   -Mamă, unde sunt florile?
   -La tine.
   -La mine nu sunt, mamă.
   Realizez că florile nu sunt nicăieri, așa că o iau cu binișorul.
   -Draga mea, dacă aveai diriginte, mai cumpăram flori?
   -Nu, mamă.
   -Imaginează-ți că azi ai diriginte.
   -Ce vrei sa zici, mamă ? Că ai uitat florile?
   -Exact. 😁
   Ne pufnește râsul pe amândouă, dar o facem
subtil, să nu deranjăm.
   Pe ultima sută de metri primim ultimele informații legate de orar și ședințe după care ieșim din clasă.
   Urmează sesiunea de poze, că doar bunica vrea poze cu nepoata în prima zi de liceu! 😁
   Fiica, nici un chef, dar acceptă.
   Îi trimit poze și repejor o sună.
   -Draga bunicii, cât de frumoasă ești!
   După, începe sesiunea de întrebări, că introducerea a fost așa, doar de încălzire:
   -La cât v-ați trezit?
   -După ora opt.
   -Așa târziu?
   -Da, bunico.
   -Ați întârziat?
   -Nu, bunico.
   -Ați luat flori?
   -Nu bunico.
   -Nu ați luat flori?
   -Nu bunico.
   Deodată o aud bombănind:
   -A mers săraca fată fără flori!
   De parcă cine știe ce am uitat.
   -Dă-mi-o la telefon pe maică-ta… Nu pot să cred ca nu i-ai luat flori fetei! Zgârcită mai ești! 😂
   -Mamă, ascultă-mă.
   -Lasă scuzele, o fată ai.
   -Dar mamă, te rog, ascultă-mă! îi zic.
   Tace preț de o secundă.
   -Am uitat florile, mamă, acasă.
   O aud zicând:
   -Lasă, că nu e mare lucru!
   😂😂😂
   Pe bune?
   Adică, îmi ții o predică de toată frumusețea și când zic că le-am uitat îmi zici că nu e grav.
Râdem toate trei…
   Sunt momente în viață pe care nu ai cum să le uiți, iar acestea de azi sunt zâmbete peste ani.
   Parcă o văd terminând clasa a XII-a, zicându-mi.
   -Mamă, mai ții minte prima zi la liceu?
   Iar eu am să zâmbesc, spunându-i:
   -Este imposibil să o uit. Că doar nu în fiecare zi cauți florile pe sub bancă în clasă în timp ce diriginta vorbește, iar eu mă întreb ce doamne faci! 😂
   Deci, cum a fost prima zi de liceu?
   PERFECTĂ!!!